Iron Maiden
Genre(s)
Heavy Metal, NWOBHM
Lyrical theme(s)
War, History, Literature, Mythology
Origin Formed in Current label Status
United Kingdom (London) 1975 EMI/Sony Music Entertainment Active
Current line-up
Bruce Dickinson - Vocals (1981-1993, 1999-date) (ex-Samson (UK), ex-Speed, Xero (UK))
Dave Murray - Guitars (1976-1977, 1977-date) (ex-Urchin, ex-Psycho Motel (guest))
Adrian Smith - Guitars (1980-1990, 1999-date) (ex-A.S.A.P., ex-Psycho Motel, Bruce Dickinson, ex-Urchin)
Janick Gers - Guitars (1990-date) (ex-Bruce Dickinson, ex-Gogmagog, ex-White Spirit, ex-Ian Gillan Band)
Steve Harris - Bass/Keyboards (1975-date) (Smiler)
Nicko McBrain - Drums (ex-Trust (Fra), ex-Blazer Blazer) (1983-date)
Trivia: the live Keyboardist, not officially a band member, is named Michael " Count " Kenney.
Former/past member(s)
Vocals:
Paul Day (1975-1976) (later More, later Wildfire, Sweet)
Dennis Wilcock (1976-1977) (V1)
Paul Di'Anno (1977-1981) (later Di'Anno, later Gogmagog, later Battlezone, later Killers (UK))
Blaze Bayley (1994-1999) (ex-Wolfsbane, later Blaze (UK))
Guitars:
Dave Sullivan (1975-1976)
Terry Rance (1975-1976)
Bob "Angelo" Sawyer (1976) (Praying Mantis, Weapon)
Terry Wapram (1977) (V1)
Paul Cairns (1979)
Paul Todd (1979)
Tony Parsons (1979)
Dennis Stratton (1980) (Lionheart, Praying Mantis)
Drums:
Ron Matthews (1975-1977)
Thunderstick (1977) [real name Barry Graham] (later Samson (UK))
Doug Sampson (1977-1980)
Clive Burr (1980-1982) (later Elixir (UK), later Gogmagog, later Trust (Fra), Desperado)
Keyboards:
Tony Moore (1977) (V1)
Additional notes
Iron Maiden was formed on Christmas day, 1975 by Steve Harris, who recruited guitarists Dave Sullivan and Terry Rance, drummer Ron Matthews, and vocalist Paul Day. Day, who lacked stage presence, was quickly replaced by Dennis Wilcock. Rance and Sullivan were dropped when Dave Murray was found, as neither of the former could play lead and the latter clearly could. Bob Angelo came in to complement him, but ended up trying to upstage him continuously, so was fired in late 1976. He joined Praying [...]
Biografie:
Spulberat de tavalugul punk in anii '70, rockul britanic avea sa cunoasca la sfarsitul acelui deceniu o izbucnire de orgoliu ramasa in istoria genului sub numele de New Wave Of British Heavy Metal, insa, daca in acea perioada au aparut o sumedenie de grupuri adepte ale acestui nou curent, putine au reusit sa treaca de pragul unei existente efemere. Ca exemple as aminti aici pe Motorhead, Girlschool, Def Leppard, Saxon sau Venom, insa lideri incontestabili ai popularitatii pe plan mondial au fost cei de la IRON MAIDEN, sustinuti de probabil cea mai impresionanta cohorta de fani pe care a avut-o vreodata o formatie de heavy metal.
"Fanii nostri ne sunt cu adevarat fideli, fapt care ne-a motivat intotdeauna", afirma Steve Harris, ceea ce, intre noi fie vorba, ramane de verificat in contextul noii formule Iron Maiden, lipsita acum de aportul vocal al lui Bruce Dickinson, cel care a avut o contributie majora la succesele obtinute de-a lungul anilor de grupul britanic. Iron Maiden exista oficial din luna mai a anului 1976, cand bassistul Steve Harris si cei patru colegi ai sai in acea vreme – Paul Day (voce), Terry Rance (chitara), Dave Sullivan (chitara) si Ron Matthews (baterie) – aleg titulatura ce avea sa devina celebra mai tarziu, inspirati fiind de numele unui instrument de tortura medieval (folosit in special de Inchizitia spaniola), dar si de succesul pe care il inregistra pe atunci filmul "Omul cu masca de fier".
Anii de inceput au insemnat dese schimbari de componenta, stand insa sub semnul vointei lui Steve Harris de a impune grupul cu orice pret, excluzand totusi orice compromis in privinta muzicii. In urma concertelor sustinute, Iron Maiden isi atrage notorietatea pe plan local, insa casele de discuri, desi perfect constiente de valoarea grupului, prefera sa nu riste, cerandu-le celor cinci muzicieni sa treaca la punk in schimbul unui contract discografic. Faptul este de neconceput pentru Steve Harris, care crede cu tarie in viitorul genului heavy metal, astfel ca trupa ramane in circuitul underground. Prima inregistrare este realizata la granita dintre 1978 si 1979, pentru ca prima aparitie discografica, un single ce contine piesele "Iron Maiden", "Invasion" si "Prowler", sa fie editata (in numai 5.000 de exemplare) in toamna anului 1979.
Inregistrare pe care ii gasim, alaturi de Steve Harris, pe chitaristii Dave Murray si Tony Parsons, vocalul Paul Di Anno (unul din punctele forte ale concertelor grupului) si pe bateristul Doug Sampson. Intre timp, beneficiind si de ajutorul managerului Rod Smallwood, devenit persoana cheie in domeniul administrativ legat de Iron Maiden, dar bazandu-se in primul rand pe muzica sa originala si lipsita de compromisuri, grupul intra in vizorul importantei case de discuri EMI, cu care va semna un contract in decembrie 1979.
Pentru inregistrarea primului LP sunt recrutati bateristul Clive Burr si chitaristul Dennis Stratton, in timp ce coperta cade in sarcina graficianului Derek Riggs. Astfel ca, o data cu prima realizare discografica importanta semnata Iron Maiden, albumul autointitulat aparut in 1980, se naste Eddie The Ead, cel care va deveni mascota oficiala a grupului, nelipsita de pe copertile urmatoarelor albume, de pe scenele pe care a concertat Iron Maiden, figurand de asemenea pe toate materialele lor promotionale. Cota grupului creste pe zi ce trece, Iron Maiden efectuand un turneu britanic incununat de succesul inregistrat la Festivalul Reading, pentru ca in toamna sa cante in deschiderea turneului european al americanilor mascati de la Kiss. Anul 1981 aduce o schimbare importanta in grup, prin venirea lui Adrian Smith, acesta si Dave Murray formand de aici inainte un duo chitaristic de calibru.
In acelasi timp, producatorul Martin Birch, cunoscut mai ales datorita colaborarii sale cu Deep Purple, devine al saselea component al echipei Iron Maiden, iar succesul albumului "Killers" permite grupului sa efectueze un turneu european in postura de headliner, continuat cu un turneu sold-out in Japonia si cu deschiderea turneului american al celor de la Judas Priest.
Popularitatea grupului este deja ridicata, insa Iron Maiden va erupe pur si simplu in 1982, o data cu sosirea noului frontman, Bruce Dickinson, si cu inregistrarea albumului "The Number Of The Beast", piatra de hotar in istoria rockului mondial, album ce intra direct pe primul loc in topurile britanice. "Run To The Hills", "The Number Of The Beast", "The Prisoner" raman piese de rezistenta pentru genul heavy metal. De acum inainte, nimic nu mai sta in calea masinii heavy metal de calitate numita Iron Maiden, formula de aur fiind completata in 1983 prin cooptarea bateristului Nicko McBrain. Urmeaza albumele "Piece Of Mind" (1983), cu al sau "The Trooper", apoi "Powerslave" (1984), cu cele doua imnuri, "Aces High" si "2 Minutes To Midnight", turnee, participarea la numeroase festivaluri, dintre care se remarca "Monsters Of Rock" sau mega-festivalul desfasurat in ianuarie 1985 la Rio de Janeiro, Iron Maiden figurand pe afis alaturi de Queen, Whitesnake, Scorpions, AC/DC, Yes, Ozzy Osbourne si Rod Stewart.
Aceasta a fost practic perioada de aur a grupului, marcata si de aparitia dublului album "Live After Death", editat in octombrie 1985 ca un premiu pentru fanii sai. Anul 1986 aduce o noua schimbare de conceptie in optica muzicala Iron Maiden, albumul "Somewhere In Time" nemaifiind o creatie apartinand aproape exclusiv lui Steve Harris, de data aceasta aducandu-si o importanta contributie la compunerea pieselor si Adrian Smith, iar rezultatul poate fi lesne constatat in tenta progresiva imprimata intregului album. Experimentul continua in acelasi sens si pe "Seventh Son Of A Seventh Son" (1988), de aceasta data fiind folosite chiar si sintetizatoare, lucru ce parea de neconceput cu numai cativa ani inainte.
Fanii sunt descumpaniti, iar anii urmatori nu par sa fie benefici pentru Iron Maiden. Plecarea lui Adrian Smith, care incepuse sa aiba idei muzicale complet diferite de acel trade mark care ii impusese pe Iron Maiden nu a aranjat deloc lucrurile, iar tacerea prelungita a celorlalti componenti ai grupului nu parea sa fie deloc de bun augur. A fost de ajuns sa se afle faptul ca Bruce Dickinson lucreaza la doua proiecte cvasipersonale, in speta fiind vorba de un roman intitulat "The Adventures Of Lord Iffy Boatrace" si, lucru mai grav, de un album solo purtand numele "Tattooed Millionaire", pentru ca zvonurile sa inceapa sa circule in presa de specialitate. Se vehicula ideea iminentei plecari a lui Dickinson de la Iron Maiden, jurnalistii dand ca sigura inlocuirea sa cu Michael Kiske.
Cum lucrurile luasera deja o intorsatura neplacuta, Steve Harris si-a mobilizat colegii, integrandu-l in trupa pe chitaristul Janick Gers, vechi fan Maiden, dupa o singura repetitie. Masina de heavy metal era gata de fapte mari, motivatia aparuse din nou, toti cei cinci muzicieni erau hotarati sa arate intregii lumi ca spiritul Iron Maiden s-a pastrat nealterat. Totul a mers ca pe roate, cei cinci regasind bucuria de a face o muzica simpla, dar personala. ""No Prayer For The Dying" este de fapt urmarea logica a albumului "The Number Of The Beast", multi fani au ramas fideli acelei perioade", marturisea Dave Murray. "In timpul inregistratilor am resimtit un entuziasm pe care nu-l mai regasisem de multi ani, acest nou album este ca o reintoarcere la originile istoriei Iron Maiden". Parerile sunt insa impartite, desi imediat dupa aparitia albumului domnise un entuziasm general, iar Steve Harris & co. vor fi nevoiti sa schimbe din mers tactica, ramanand sa confirme abia in 1992 cu "Fear Of The Dark", desi nici acest album nu intruneste elogiile intregii critici.
Intr-un fel este explicabil, genul heavy metal s-a schimbat extrem de mult, devenind din ce in ce mai divers, iar o realizare precum "The Number Of The Beast" poate parea desueta in contextul actual. Plecarea lui Bruce Dickinson avea sa puna din nou pe tapet zvonurile privind desfiintarea grupului, "confirmate" intrucatva si de editarea in 1993 a celor doua albume live, "A Real Live One" si "A Real Dead One", considerate pe atunci ca un fel de adio spus fanilor. Si totusi, Iron Maiden este o poveste prea frumoasa pentru un asemenea sfarsit, iar Steve Harris este, pentru a cata oara, partizanul unei reveniri in prim planul scenei metalice a Fecioarei de Fier. "Fara Bruce, oricum nu va semana cu Iron Maiden", se lamenteaza acum fanii, lucru care ramane de demonstrat, pentru ca nu trebuie uitat faptul ca inlocuitorul sau, Blaze Bayley, nu este chiar un necunoscut, avand chiar ceva din alura lui Bruce Dickinson, iar fostul sau grup, Wolfsbane, fiind de multe ori comparat cu prima formula Iron Maiden, in special in privinta aparitiilor live.
Inceputul lunii octombrie, a scos pe piata noul produs discografic semnat Iron Maiden, albumul intitulat "The X-Factor", un opus ce contine 14 piese, intre care figureaza, pentru prima oara in cariera grupului, doua cover verions (UFO si The Who). Din pacate, Blaze Bailey nu a convins si multi deja s-au gandit cu nostalgie la perioada cu Bruce. Discul nu suna rau, are multe parti care au farmecul celor din perioada de aur, dar parca nu e un intreg ca pe vremuri. Si al doilea disc Maiden cu Blaze – Virtual XI - nu a picat prea bine cu toata ca nici acesta nu e un produs chiar rau. De fapt, era clar ca locul lui Blaze nu era la Maiden si ceea ce trebuia sa se intample s-a intamplat. Bruce Dickinson s-a reintors in grup dupa multi ani de absenta.
Revenirea s-a produs in 1999 si dupa scurt timp mult asteptatul disc Maiden in formula de aur a fost gata. Mai mult decat atat, Bruce nu a venit cu mana goala si l-a readus cu el si pe Adrian Smith, chitaristul cu care Maiden a avut in anii 80 cea mai buna perioada a sa. Cu trei chitaristi in formula, Maiden a pus pe picioare un foarte bun disc heavy metal intitulat "Brave New World", disc realizat ca pe vremuri. Parca nici nu au trecut atatia ani peste Maiden. In acest moment se lucreaza la un alt disc heavy, care este prevazut sa vada lumina zilei la inceputul lui 2002.